Un vrăjitor din Terramare
 Acum veni timpul să fie chemată Cunoaşterea...  Uşa se deschise, izbindu-se de perete. Intră un om înconjurat de o lumină albă  Aceasta este şcoala - răspunse blând bătrânul. - Eu sunt gardianul porţii. Intră dacă poţi.  Dar nu putea să desluşească încotro avea s-o apuce în anii ce urmau să vină  Apoi Ged văzu că turnul cel mai înalt îşi schimbă forma  Ged vazu o schimbare pe faţa lui, o schimonosire a trăsăturilor  Un şoim măreţ coborâ cu bătăi puternice de aripi şi ateriză lin pe încheietura mâinii sale  Ochii le erau încremeniţi de groază  Yarrow şedea pe ponton, urmărindu-i cum se îndepărtează  În acea lumină, orice formă umană părăsi creatura ce se apropia de Ged
Mormintele din Atuan
 Părea nespus de mică. La capătul treptelor ce duceau la tron, unde ceilalţi aşteptau acum în şirurile întunecate, cele două femei se opriră.  Şedeau acum cocoţate pe el, la zece picioare înălţime, bălăngănindu-şi picioarele goale în afara zidului...  Era o noapte rece şi furtunoasă de aprilie. Stăteau lângă un foc mic de salvie...  Văzu ceea ce nu mai văzuse niciodată, deşi trăise o sută de vieţi...  — Mi-ai cerut să-ţi arăt ceva ce merita văzut. Iar eu ţi-am arătat: pe tine însăţi...  Pietrele cele drepte se mişcau. Se hurducau şi se înclinau încet, ca nişte catarge...  — Vreau să rămân aici...  Văzură turnurile cele albe şi întregul oraş îmbrăcat în zăpadă, alb şi strălucitor...
|
