Prima pagina    Downloads
Librarie virtuală

Afiseaza toate produsele
Arata cosul
Cosul dvs. este gol.

Editura Alexandria a publicat primul volum al seriei Terramare (Earthsea) de Ursula K. Le Guin: Un vrăjitor din Terramare (A Wizard of Earthsea).


Cereţi cartea în librăria dvs. sau cumpăraţi-o de la noi!

Lacul Soarelui Lung PDF Print E-mail

de Gene Wolfe


Editura Alexandria a publicat cel de-al doilea volum al seriei Soarelui Lung (Book of the Long Sun): Lacul Soarelui Lung (Lake of the Long Sun) de Gene Wolfe.

Vă oferim mai jos un fragment din carte:



Aveau oameni de ştiinţă

Se lăsă brusc liniştea când Patera Silk deschise uşa prezbiteriului vechi, alcătuit din trei părţi, de la intersecţia piezişă dintre Strada Soarelui şi Strada Argintului. Horn, cel mai înalt băiat din palestra, stătea ţeapăn pe cel mai incomod scaun din sellaria mică şi igrasioasă; Silk era sigur că se trântise pe el în grabă când auzise zăvorul.

Stăncuţa (Silk îşi aminti c-o botezase Oreb numai după ce intră şi închise uşa în spatele lui) se cocoţase pe spătarul tapiţat, înalt al scaunului rigid, rezervat „musafirilor”.

— Sal’tare, Silk! — croncăni pasărea. — Bun Silk!

— Bună seara şi ţie! Bună seara la amândoi! Tartaros să vă binecuvânteze.

La intrarea lui Silk, Horn se ridicase; augurul îi făcu semn să se aşeze la loc.

— Îmi cer iertare. Îmi pare foarte rău, Horn. Sincer. Maytera Rose mi-a spus că vrea să te trimită la mine să stăm de vorbă în seara asta, dar mi-a ieşit din cap cu totul. S-au întâmplat atâtea... O, Sphigx! Vicleană Sphigx, ai milă de mine!

Exclamaţia veni ca răspuns la durerea bruscă, străfulgerătoare, pe care o simţi în gleznă. Şchiopătând spre singurul scaun confortabil din încăpere, cel în care se aşeza de obicei să citească, îi trecu prin minte că şezutul era probabil cald încă; se gândi să pipăie perna ca să verifice, renunţă, considerând că Horn s-ar simţi stânjenit, dar apoi (proptindu-se în bastonul cu cap de leoaică al lui Blood) puse totuşi mâna pe şezut din pură curiozitate. Era cald.

— Am stat pe el doar un minut, Patera. De acolo se vede mai bine pasărea ta.

— Sigur că da, spuse Silk — ridicându-şi glezna rănită pe scaunul de îngenuncheat. — Ai stat aici jumătate din noapte, fără îndoială.

— Numai vreo două ore, Patera. Dau cu mătura în locul tatei, cât goleşte el sertarul şi... şi încuie banii la loc sigur.

Silk mişcă din cap aprobator.

— Aşa este. Nu trebuie să-mi spui unde-i ţine. — Se opri, amintindu-şi că voise să fure de la Blood chiar manteionul. — Nu că i-aş fura, căci n-aş lua nimic de la tine sau de la familia ta; dar nu ştii niciodată cine trage cu urechea.

Horn zâmbi.

— Pasărea ta ne-ar putea da de gol, Patera. Am auzit că asemenea păsări fură obiecte lucioase câteodată. Inele sau linguri.

— Nu furat! — protestă Oreb.

— Eu mă gândeam mai degrabă la un om. Astăzi am iertat de păcate o tânără nefericită şi cred că ne-a ascultat cineva la fereastră tot timpul. Era o galerie afară şi o dată chiar am fost sigur c-am auzit cum trosnesc scândurile sub greutatea paşilor unui bărbat. Am fost tentat să mă ridic şi să mă uit cine e, dar, invalid cum sunt deocamdată, ar fi fugit înainte de a scoate eu capul pe fereastră şi s-ar fi întors, fără îndoială, în clipa în care m-aş fi aşezat la loc. — Silk oftă. — Din fericire, tânăra a vorbit foarte încet.

— Dar nu-i o nelegiuire faţă de zei să tragi cu urechea, Patera?

— Ba da. Nu că bărbatului în cauză i-ar fi păsat, mă tem. Mai grav e că îl cunosc – ori cel puţin încep să-l cunosc – şi mi-a plăcut ce-am văzut la el. Are multă bunătate, sunt convins, deşi se străduieşte atât de tare s-o ascundă.

Oreb bătu din aripa sănătoasă.

— Bun Crane!

— Nu i-am pomenit numele — îi spuse Silk lui Horn — şi nici tu nu l-ai auzit.

— Nu, Patera. Nu înţeleg nici jumătate din ce glăsuieşte pasărea asta.

— În regulă. Poate c-ar fi şi mai bine dacă m-ai înţelege la fel de greu şi pe mine.

Horn se coloră în obraji.

— Îmi pare rău, Patera. N-am vrut să... N-a fost din cauză că...

— N-am vrut să spun asta — începu Silk să explice repede. — Deloc. Nici n-am început încă să vorbim despre asta, dar o vom face. Trebuie. Pur şi simplu am vrut să spun că n-ar fi trebuit să pomenesc c-am iertat-o de păcate pe tânăra aceea. Sunt mult prea obosit ca să-mi controlez vorbele. Şi acum, că Patera Pike ne-a părăsit... Ei bine, tot o mai am pe Maytera Marble în care să mă încred. Cred că, dacă n-ar fi ea, aş lua-o razna.

Se aplecă în faţă în vechiul scaun moale, încercând să-şi pună stavilă gândurilor.

— Voiam să spun că, deşi e un om bun, ori cel puţin un om care ar putea fi bun, nu crede în zei; totuşi, voi fi nevoit să-l oblig să recunoască singur că a tras cu urechea, ca să-l pot ierta de păcat. Sunt sigur c-o să-mi fie greu, dar am răsucit problema pe toate părţile, Horn, şi nu văd cum m-aş putea eschiva de la datorie.

— Da, Patera.

— Nu spun c-o s-o fac în seara asta, căci deja sunt ocupat până peste cap, cum am fost şi după-amiază. Am văzut... ceva ce nu-ţi pot spune, din păcate. Dar mă gândesc la acest bărbat şi la problema pe care o reprezintă de când m-am întors. Mi-am amintit de el când am văzut lucrul acela albastru de pe aripa păsării.

— M-am întrebat şi eu ce-o fi, Patera.

— O aşchie, cred c-ai putea să-i zici aşa. — Silk se uită la ceas. — Mama şi tatăl tău trebuie să fie înnebuniţi de grijă.

Horn scutură din cap.

— O să le spună puştii ceilalţi unde m-am dus, Patera. I-am anunţat eu înainte de a pleca.

— Pe Sphigx, sper să fie aşa. — Silk se aplecă în faţă şi îşi ridică piciorul bolnav, trase jos ciorapul şi desfăcu bandajul din piele de capră. — Ai mai văzut aşa ceva, Horn?

— O bucată de piele, Patera?

— E mult mai mult decât atât. — Silk aruncă bandajul spre băiat. — Vreau să faci ceva pentru mine, dacă eşti drăguţ. Loveşte-l tare cu piciorul, ca să se izbească de perete.

Horn căscă gura uluit.

— Dacă ţi-e frică să nu spargi ceva, loveşte-l de podea de două-trei ori. Nu aici pe covor, zic eu. Acolo, pe scândurile goale. Cât mai tare, nu uita.

Horn făcu aşa cum i se spuse, apoi îi dădu înapoi bandajul lui Silk.

— Se încălzeşte.

— Da, m-am gândit eu. — Silk îl răsuci din nou în jurul gleznei dureroase şi zâmbi mulţumit când se strânse pe piele. — Nu-i o simplă bucată de piele, vezi tu, deşi exteriorul poate că e făcut din piele. Înăuntru lui e un mecanism, subţire ca labirintul de aur dintr-un card. Când îl agiţi, trebuie să primească energie. În repaus, elimină o parte din ea sub formă de căldură. Restul se elimină sub formă de sunete, aşa mi s-a spus. Face un zgomot pe care noi nu-l auzim, pentru că e prea jos, cred, sau prea înalt. Tu auzi ceva acum?

Horn scutură din cap.

— Nici eu, deşi auzeam sunete pe care Patera Pike nu le auzea: scârţâitul balamalelor de la poarta grădinii, de exemplu, până când le-am uns.

Silk se relaxă, calmat de bandaj şi de scaunul moale.

— Aceste bandaje minunate se făceau în Spirala Soarelui Scurt, îmi închipui, ca monitoarele şi Ferestrele Sacre şi atâtea alte lucruri pe care le avem, dar pe care nu le putem înlocui.

— Aveau oameni de ştiinţă acolo, Patera. Aşa spune Maytera Rose.

— Bun Crane! — croncăni Oreb.

Silk râse.

— El te-a învăţat să spui asta când ţi-a tratat aripa, prostuţo? Foarte bine, atunci, doctorul Crane e un fel de savant, presupun; cel puţin se pricepe la medicină, adică ştie mai multe decât majoritatea dintre noi, şi mi-a împrumutat bandajul, pe care trebuie să i-l înapoiez în câteva zile.

— Un astfel de lucru probabil că valorează douăzeci sau treizeci de carduri, Patera.

— Mai mult. Îl cunoşti pe Auk? Un bărbat masiv, care vine la sacrificiile din ziua Scyllei.

— Cred că da, Patera.

— Maxilar ieşit în afară, umeri laţi, urechi mari. Poartă sabie scurtă şi bocanci.

— N-am stat de vorbă cu el, Patera, dar ştiu despre cine vorbeşti. — Horn făcu o pauză. Chipul lui tânăr şi frumos căpătă trăsături grave. — Aduce numai necazuri, aşa zice toată lumea; e omul care-i pocneşte pe cei care-i stau în cale. Aşa a făcut şi cu tatăl lui Teasel.

Silk îşi scosese mătăniile şi le plimbă printre degete absent, în timp ce vorbea:

— Îmi pare rău de ce-mi spui. O să încerc să stau de vorbă cu el.

— Mai bine fereşte-te de el, Patera.

Silk scutură din cap.

— Nu pot, Horn. Nu şi dacă trebuie să-mi fac datoria. De fapt, Auk e exact genul de om de care trebuie să mă apropii. Cred că nici măcar Intrusul... Oricum, e prea târziu pentru asta. Voiam să-ţi spun că i-am arătat bandajul lui Auk, iar el mi-a zis că valorează mult mai mult. Dar nu asta contează. Te-ai întrebat vreodată de ce au fost lăsate în urmă atâtea cunoştinţe în Spirala Soarelui Scurt?

— Cred că cei care le aveau n-au venit în spirala noastră, Patera.

— E clar că nu. Sau, dacă au venit, e imposibil să se fi stabilit aici, în Viron. Dar ştiau o grămadă de lucruri care, pentru noi, s-ar dovedi nespus de valoroase. Şi sigur ar fi trebuit să vină aici, dacă aşa i-ar fi instruit Pas.

— Zburătorii au darul zborului, Patera. Noi, nu. Am văzut ieri unul, mai ţii minte? Imediat după jocul cu mingea. Zbura foarte jos. Asta aş vrea să ştiu eu. Cum să zbor ca ei, ca o pasăre.

— Nu zburat! — anunţă Oreb.

Silk aruncă o privire scurtă gammadionului care se clătina pe mătănii, apoi îi dădu drumul în poală.

— În seara asta am fost prezentat unui bărbat în vârstă care are un picior artificial nemaipomenit, Horn. A fost nevoit să cumpere cinci picioare rupte sau uzate ca să-l construiască, dar seamănă cu picioarele artificiale ale primilor colonişti. Arăta ca unul adus din Spirala Soarelui Scurt. Când mi l-a arătat, m-am gândit ce bine ar fi dacă am putea construi şi noi astfel de obiecte pentru Maytera Rose şi Maytera Marble şi pentru toţi cerşetorii orbi sau invalizi. Ar fi extraordinar şi să putem zbura, bineînţeles. Şi eu am vrut întotdeauna să zbor. E posibil ca ambele să se bazeze pe acelaşi secret. Dacă am fi în stare să construim picioare minunate ca acela pentru oamenii care au nevoie de ele, atunci poate că am fi în stare să construim şi aripi grozave, pentru oricine le-ar dori.

— Ar fi extraordinar, Patera.

— S-ar putea întâmpla. Încă nu e târziu, Horn. Dacă oamenii din Spirala Soarelui Scurt au fost capabili să înveţe să le facă singuri... — Silk se scutură şi căscă, apoi se ridică, proptindu-se în bastonul lui Blood. — Ei, băiete, îţi mulţumesc că ai venit. Mi-a făcut plăcere să vorbim, dar acum ar fi mai bine să mă duc la culcare.

— Eu trebuia să... Maytera a zis...

— Aşa este. — Silk puse mătăniile deoparte. — Trebuie să te pedepsesc. Sau să-ţi fac morală, aşa ceva. Ce-ai făcut de-ai supărat-o aşa de tare pe Maytera Rose?

Horn înghiţi în sec.

— Nimic altceva decât c-am încercat să te imit, Patera. Să vorbesc ca tine în manteion. Nici măcar nu s-a întâmplat astăzi. Şi nici n-o să mai fac.

— Sigur că nu. — Silk se aşeză înapoi pe scaun. — Dar s-a întâmplat astăzi, Horn. Sau cel puţin astăzi a fost una din zilele acelea. Te-am auzit înainte de a deschide uşa. De fapt, m-am aşezat puţin pe o treaptă ca să te ascult. M-ai imitat atât de bine, încât chiar am crezut că vocea ta e vocea mea; parcă mă auzeam pe mine. Te pricepi foarte bine.

— Bun băiat! — croncăni Oreb. — Nu lovit!

— N-o să-l lovesc — îi spuse Silk păsării, care plonjă până la el în poală şi de acolo sări pe braţul scaunului, apoi la el pe umăr.

— Maytera Rose ne bate din când în când, Patera.

— Da, ştiu. Un lucru foarte curajos din partea ei, dar nu sunt convins că e la fel de înţelept. Hai să te mai auzim o dată, Horn. De-afară, de pe trepte, n-am auzit chiar totul.

Horn mormăi ceva, iar Silk râse.

— Nici acum n-am auzit prea bine. Eu sigur nu vorbesc aşa de încet când sunt în ambion. Pereţii răsună de ecoul strigătelor mele.

— Nu, Patera.

— Atunci mai spune o dată, la fel ca mine. Nu mă supăr, îţi promit.

— Eu doar... Ştii tu. Ce ne zici tu.

— Nu vorbit? — întrebă Oreb.

Silk îl ignoră.

— Bine. Să te-auzim. Despre asta ai venit să vorbeşti cu mine şi sunt convins că şi pentru mine va fi o lecţie. Mă tem că uneori sunt tentat să-mi iau nasul la purtare.

Horn scutură din cap, cu ochii la podea.

— Hai, hai! Ce fel de lucruri vă spun eu?

— Să trăim întotdeauna cu credinţă în zei şi s-o facem ori de câte ori suntem mulţumiţi de traiul pe care ni l-au dat. Să ne gândim cine e înţelept şi să ne purtăm ca el.

— Ai spus bine, Horn, dar n-ai semănat deloc cu mine. Ce vreau eu să aud e vocea mea, aşa cum am auzit-o pe trepte. Nu vrei să mai încerci?

— Atunci cred că trebuie să stau în picioare, Patera.

— Păi, stai în picioare, atunci.

— Să nu te uiţi la mine, bine?

Silk închise ochii.

Preţ de-un minut neîncheiat, nu se auzi nimic. Prin pleoapele întredeschise, Silk văzu cum scade lumina (cea mai puternică din prezbiteriu) în spatele scaunului său. Îi căzu foarte bine. Antebraţul drept, zdrobit cu o seară înainte de ciocul cârn al celei cu cap alb, era fierbinte şi umflat; şi el era atât de obosit, că îl durea tot corpul.

— Trăiţi cu credinţă în zei — îndemna vocea lui. — Căci acela trăieşte cu credinţă în zei care le arată necontenit că spiritul lui e mulţumit cu ce i s-a dat şi că face numai voia zeilor – spiritul pe care Pas l-a dat fiecărui om drept paznic şi călăuză, tot ce e mai bun în el, înţelegerea şi judecata lui. Aşa cum vreţi să trăiţi în lumea de dincolo, stă în puterea voastră să trăiţi şi pe lumea asta. Dar, dacă oamenii nu vă dau voie...

Silk călcă pe un obiect care-i alunecă sub talpă şi căzu speriat pe pardoseala din argilă roşie.

— ... gândiţi-vă la înţelepciune numai ca la marea înţelepciune, înţelepciunea unui prolocutor sau a unui consilier. Acest fapt este, în sine, lipsit de înţelepciune. Dacă aţi putea vorbi chiar astăzi cu un consilier sau cu Înţelepciunea sa, oricare din ei v-ar spune că înţelepciunea e un lucru mărunt, foarte potrivit pentru copiii cei mai mici, dar în aceeaşi măsură şi unul măreţ. Ce este un copil înţelept? Este un copil care caută învăţători înţelepţi şi îi ascultă.

Silk deschise ochii.

— Ceea ce ai spus prima oară, Horn, e din Scrieri. Ştiai?

— Nu, Patera. Am auzit cuvintele de la tine.

— Rosteam un citat. E bine că ai învăţat pasajul pe de rost, chiar dacă ai făcut-o numai ca să râzi de mine. Aşază-te. Vorbeai despre înţelepciune. Ei bine, nu încape îndoială că eu am scos pe gură prostiile alea, dar tu meriţi să înveţi lucruri mai bune. Cine sunt înţelepţii, Horn? Te-ai gândit vreodată? Dacă nu, gândeşte-te acum. Cine sunt ei?

— Păi... tu, Patera.

— NU! — Silk se ridică atât de brusc, că pasărea cârâi. Merse la fereastră şi se uită printre gratii la urmele de pe Strada Soarelui, negre în potopul de lumină stranie coborâtă din cer. — Nu, Horn, eu nu sunt înţelept. Sau, cel puţin, am fost înţelept numai o secundă... O secundă în toată viaţa mea.

Şchiopătă până de partea cealaltă a camerei, până la scaunul lui Horn, şi se aplecă deasupra lui cu un genunchi pe podea.

— Dă-mi voie să-ţi spun cât de prost am fost. Ştii ce credeam când eram de vârsta ta? Că nu conta nimic altceva în afara de gândire, în afară de înţelepciune. Eşti priceput la jocuri, Horn. Fugi şi sari bine şi ştii să te caţeri. Şi eu eram la fel, dar dispreţuiam aceste deprinderi. N-aveam de ce să mă laud cu căţăratul, când nu ştiam să mă caţăr la fel de bine ca maimuţa. Dar gândeam mai bine decât ea, decât oricine altcineva din clasa mea, de fapt. — Zâmbi amar, scuturând din cap. — Şi uite cum gândeam! Mă mândream cu fleacuri!

— Dar nu-i bine să gândeşti, Patera?

Silk se ridică.

— Numai când o faci cum trebuie. Vezi tu, fapta e scopul pe care îl atinge gândul. Fapta e singurul lui scop. La ce altceva foloseşte? Dacă nu trecem la fapte, îşi pierde valoarea. Dacă nu putem trece la fapte, devine inutil.

<Previous   Next>